Dieta diabet zaharat, grasimi, apa, bauturi

dieta diabetul zaharat

Fiecare persoana este diferita si nu exista o singura dieta diabet care sa se potriveasca tuturor. Daca ai fost diagnosticat cu diabet zaharat, un medic nutritionist iti va stabili un regim alimentar cu ajutorul caruia sa-ti controlezi glicemia si sa reduci riscul aparitiei unor complicatii asociate diabetului, precum accident vascular cerebral sau boli de inima. Afla cateva recomandari generale cu privire la planificarea meselor, alimentele pe care ar trebui sa le consumi si cele pe care sa le eviti!

Reguli generale privind dieta pentru diabet zaharat

Daca ai diabet zaharat nu inseamna ca trebuie sa renunti la mancarurile tale favorite. Pentru mentinerea sub control a acestei boli, este important sa faci alegeri nutritionale intelepte, nu sa te infometezi sau sa te privezi de anumite delicii culinare. Un regim sanatos, care include alimente bogate in substante nutritive te va ajuta sa reduci nivelul de zahar din organism, sa scapi de kilogramele in plus si sa te simti mai bine cu tine insuti.

Sunt multe lucruri pe care le poti face pentru a-ti imbunatati dieta, insa principalul aspect de care trebuie sa tii cont este sa NU schimbi prea multe lucruri dintr-odata. Ideea este sa mananci sanatos, sa incluzi in meniul tau alimente bogate in substante nutritive, sarace in grasimi si calorii.

Carbohidratii in diabetul zaharat

Chiar daca este adevarat ca toti carbohidratii afecteaza glicemia, acest lucru nu inseamna ca persoanele cu diabet nu au voie sa manance astfel de alimente. In schimb, tipul si cantitatea consumata este ceea ce face diferenta. Prin urmare, este important sa alegi carbohidrati sanatosi si sa urmaresti felul in care fiecare aliment iti influenteaza nivelul glicemiei. Medicul iti va spune care este cantitatea zilnica de carbohidrati pe care ai voie s-o consumi, mai ales daca faci injectii cu insulina sau iei medicamente pentru diabet zaharat.

Carbohidratii sanatosi ofera energia treptat, iar consumul lor este urmat de o eliberare lenta a glucozei in sange. Zaharurile simple si glucidele rafinate sunt carbohidrati simpli, care nu sunt recomandati pentru persoanele cu diabet zaharat. Acestea ar trebui sa consume carbohidrati complecsi, adica glucide/ zaharuri cu eliberare lenta care ofera energie in mod constant, pe tot parcursul zilei.

Pentru a fi buni pentru organism, carbohidratii trebuie sa indeplineasca anumite criterii, si anume:

  • Sa fie complecsi
  • Sa includa fibre
  • Sa nu contina aditivi nocivi
  • Sa ofere si alte substante nutritive, precum vitamine, saruri minerale si antioxidanti

Iata cateva exemple de alimente care contin carbohidrati sanatosi:

  • Painea neagra, fara aditivi (acesta are un continut bogat de fibre si vitamine din complexul B)
  • Legume precum linte, fasole verde, dovlecei, conopida, varza, mazare (contin carbohidrati complecsi, fibre, fier si vitamine din complexul B)
  • Cereale integrale precum quinoa
  • Banana, portocala
  • Nuci (simple sau pecan), migdale, caju
  • Naut (pe langa un continut bogat de carbohidrati sanatosi, nautul are in compozitia sa si acid folic si mangan)

Grasimi „bune” si grasimi „rele”

Grasimile bune se numesc nesaturate si se gasesc in alimente precum:

  • ulei de masline
  • ulei de rapita si alte uleiuri vegetale
  • avocado
  • nuci
  • seminte

Carnea de peste (somon, ton, macrou si sardine) contine acizi grasi omega 3 care sunt deosebit de buni pentru sanatatea inimii si pentru reglarea nivelului de glucoza din sange. Alimentele care contin proteine slabe (carne de vita si pui, iaurt grecesc simplu, branza tofu) sunt si ele recomandate. De asemenea, iaurturile probiotice pot reduce nivelul de colesterol, fiind indicat in diabet. Si semintele de chia pot fi incluse in alimentatie deoarece au un continut bogat de fibre si proteine, ajutand la mentinerea senzatiei de satietate.

In categoria grasimior ”rele” care trebuie evitate in diabetul zaharat intra alimentele de origine animala, dar si altele, precum:

  • untul
  • carnea rosie
  • prajituri
  • produse de patiserie
  • alimente prajite

Acestea se numesc grasimi saturate si iti pot creste rapid nivelul de zahar din sange. De asemenea, alimentele procesate, mancarea fast-food si produsele lactate cu un continut mare de grasimi nu ar trebui sa se regasesca in planul alimentar pentru diabetul zaharat de tip 1 sau tip 2.

Gustarile sanatoase si dulciurile in diabetul zaharat

Daca vrei o gustare, alege una sanatoasa. Poti opta fie pentru legume si fructe proaspete, fie pentru nuci si seminte. Este important ca legumele si fructele consumate sa fie intregi sau taiate. Nu este recomandat sa bei sucuri de fructe, deoarece acestea sunt bogate in zahar. De asemenea, este important sa limitezi consumul de prajituri, bomboane, gem, miere si alte zaharuri, deoarece acestea cresc rapid nivelul glicemiei.

Apa si bauturile

Apa nu contine zahar si nici calorii, astfel ea trebuie sa devina bautura ta preferata, in special daca suferi de diabet de tip 1 sau tip 2. Apa nu doar iti potoleste setea, ci te mentine si hidratat, fiind astfel mai usor pentru organismul tau sa-si regleze nivelul glicemiei. Renunta la alcool, bauturi carbogazoase, energizante si sucuri de fructe. Poti bea, in schimb, ceaiuri neindulcite.

Portii mici si mese regulate

Combinarea alimentelor, de exemplu un carbohidrat cu proteine sau cu unele grasimi reprezinta cel mai bun lucru pe care-l poti face pentru a mentine nivelul zaharului sub control. Totusi, si masurarea portiilor este importanta pentru gestionarea greutatii si prevenirea complicatiilor diabetului.

De obicei, diabeticii folosesc metoda indicelui glicemic (IG) pentru a vedea cum creste sau scade glucoza din sange dupa consumul unui anumit aliment. Iata cateva exemple de alimente si indicele lor glicemic:

  • alimente cu IG mic: oua, branza tofu, avocado, fasole verde, paste din faina integrala sau paine de secara, naut, fasole roșie, linte, mazare, dovlecei, spanac, carne (de vita, pui)
  • alimente cu IG mediu : cerealele integrale, struguri, kiwi, ananas, mango, fulgi de ovaz, unt de arahide fara zahar
  • alimente cu IG mare: cartofi prajiti, popcorn, orez, banane, pizza, chipsuri, mamaliga, porumb

Pe langa portii mici, persoanele care sufera de diabet trebuie sa manance la intervale regulate si sa nu sara peste vreo masa.

In concluzie, pentru mentinerea sub control a diabetului, este esential sa ai un regim alimentar sanatos, bazat pe legume si alimente bogate in substante nutritive. Asadar, daca ai fost diagnosticat cu diabet, mananca sanatos, cu mai putine calorii, fara grasime si zahar.

Referinte:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3798143/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/21700013/

https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0939475316303295

Lasă un comentariu